din angajat antreprenor articol

Cât te costă să faci pasul de la angajat la antreprenor?

La ce renunți când vrei să devii propriul angajat

La doi pași de traficul intens din Piața Victoriei, pe o străduță liniștită, dai de o pată de culoare: un atelier de patiserie și cofetărie care te invită să intri și să-ți tragi sufletul, într-o atmosferă pe care de obicei o regăsești într-un boutique similar din Paris sau Viena.

de Adrian Mihălțianu

Afacerea Angelique Boutique s-a născut în 2017, moment în care Andreea și Marius Simion au decis să facă pasul de la angajat la antreprenor. Și au ales să investească într-un concept încă rar întâlnit în România: patiseria de lux. Au început cu produse 100% la comandă și apoi au decis să-și deschidă acest atelier cu vitrină și câteva mese la care poți savura ce se prepară dincolo de geamul prin care poți vedea chiar în bucătărie.

Au trecut prin multe, inclusiv o pandemie care a picat la cel mai prost moment, dar azi au gânduri de extindere, semn că afacerea merge foarte bine.

Am stat de vorbă cu Andreea despre toate micile amănunte pe care ar trebui să le cunoască un om care vrea să facă același pas – să părăsească un loc de muncă care aduce un venit sigur și să devină antreprenor. Preferabil unul de succes. 

Pe alocuri mi-a fost greu să mă concentrez, având în vedere că m-am trezit în față și cu două Pasteis de Nata care păreau aduse chiar atunci din Portugalia și care m-au trimis cu gândul înapoi în Lisabona, unde le-am încercat pentru prima dată. Poate și pentru că asta e și ideea din spatele întregii afaceri.

Cum ați pornit la drum și ce v-a determinat să faceți pasul ăsta pentru propria afacere?

Și eu și Marius avem în sânge toată treaba asta cu antreprenoriatul, eu îl am pe tatăl meu model de om întreprinzător.

Mi-am dorit întotdeauna să am ceva al meu, să fiu propriul meu stăpân, am urmat facultatea de Antreprenoriat – Administrarea Afacerilor, cea pe sistem britanic. Amândoi am lucrat în consultanță, el pe juridic, eu pe management de proiect, și ne-am întâlnit amândoi la o firmă care lucra pe fonduri europene. La un moment dat am decis că dacă tot ne ocupăm de proiecte pe fonduri europene, să facem ceva și pentru noi.

Nu ne-am gândit însă la un proiect pe fonduri europene – mi se părea o sumă foarte mare și trebuie să faci ceva de nivelul respectiv ca să folosești banii ăia. Prin urmare, m-am rezumat la programul pentru SRL-uri debutante de dinainte de Startup Nation, în care statul îți dădea 10.000 euro, tu veneai cu 10.000 euro, și începeai treaba. 

N-au fost chiar 10.000 euro, fiindcă TVA-ul trebuia să îl dai înapoi așa că am pus și economiile personale la bătaie. Dar așa am început, și dacă nu aplicam prin SRL debutant, mai așteptam alt moment. Așa că acesta a fost stimulentul principal, pe lângă faptul că ne doream să ieșim din zona de angajați.

Și la ce a trebuit să renunțați când ați pornit proiectul, pe lângă economiile personale? Ce a mai costat pe lângă?

Practic, toate economiile pe care le strânsesem în ultimii 5-6 ani, și cu care poate făceam ceva interesant, s-au dus. Am renunțat și la stabilitatea financiară – dacă tot vorbim de sfera financiară, în sensul că la job aveam un salariu care ne venea la final de lună.

Aici, o vreme destul de bună, dacă nu chiar și în prezent, nu știu încă la final de lună cât ne va rămâne, dacă ne va rămâne, și tot așa.

Iar din punct de vedere profesional, practic am renunțat la anii pe care i-am avut în profesia mea – la tot ce acumulasem pe zona de fonduri europene, de proiecte, de parte de scriere, de implementare – practic au rămas undeva, prăfuite.

Cu toate astea, voi funcționați, existați și cinci ani mai târziu, deci bănuiesc că ați ajuns la un moment dat la un break even.

Da, am ajuns la un break even încă din primele șase luni. Îmi aduc aminte că în primele șase luni Marius a demisionat de la firma unde lucra și s-a ocupat strict de atelier, iar eu am mai rămas la job, și aduceam salariul care intra aici, la atelier. 

După șase luni de zile nu a mai fost nevoie să mai aduc bani de acasă, deci am intrat pe break-even. Este adevărat că la început acopeream cheltuielile ce țineau de atelier, mai puțin de mine și de Marius, adică am avut noroc cu părinții care erau ok și ne-au susținut la rândul lor.

Voi cât ați investit inițial în laboratorul propriu de acolo? Și cât de mare era investiția ulterioară? 

Inițial, adunat cu tot cu partea de capital de lucru din primele luni, aproximativ 40.000 euro. Am adus aici câteva echipamente, la altele am renunțat.

Au fost unele echipamente inutile – în sensul că noi, consultanți, veniți din alte domenii, n-am știut, habar n-am avut ce echipamente să luăm, bineînțeles că am mers pe ideea că da, să alegem prețul cel mai bun, și am luat echipamente deloc performante. Dar pe de altă parte pe noi ne-a ajutat destul de mult în sensul că de pildă la produsul ăsta am lucrat 6 luni ca să ajungă așa. 

Și pentru că nu ne ajutau prea mult, am fost nevoiți să testăm și să tot testăm, și să perseverăm, descoperind în acest fel cum să facem acest produs oriunde, cu și pe orice echipament.

De pildă avem un prieten cofetar cu un echipament superperformant căruia la un moment dat nu îi ieșeau prăjiturile macarons – indiferent că umbla la temperatură, la ventilație, în timp ce noi aveam un cuptor cu o singură manetă, basic, și ne ieșeau foarte bine – iar asta pentru că pe parcurs testasem și încercasem fel și fel de variante. Faptul că am început cu ceva mai slab ne-a ajutat să cunoaștem mai bine meseria și să știm ce facem.

În atelierul de aici am mai adus o parte din echipamente. Dacă n-ar fi venit pandemia, planul nostru ar fi fost să rămânem cu atelierul, cu producția acolo, în Bucureștii Noi, și aici să facem doar zona de desfacere și de servire.

Nu ne gândeam să aducem aici atelierul, mai ales că spațiul este foarte mic – noi am plecat de la 120 mp și am venit aici la 70 mp, respectiv atelierul care este pe 40 mp… adică ne-am restrâns foarte mult.

Din cauza pandemiei ne-am pus întrebarea ce facem dacă păstrăm spațiul ăsta, dacă rămânem acolo… ne era foarte clar că nu puteam rămâne cu amândouă, fiindcă nu știam ce va urma.

Una dintre capcanele antreprenorilor este de a băga o grămadă de bani în tehnologie pentru ca apoi să își dea seama că nu au nevoie de ea. Cum ați reușit să vă echilibrați bugetul între tehnologia în care ați investit și personal?

Personalul, pe Horeca, este o poveste cel puțin aparte pentru toată lumea, pentru că nu mai este unul calificat, fiindcă nu mai avem școli de meserii adevărate din care să iasă un cofetar sau un bucătar bun.

La noi a fost greu cu personalul. Dacă m-ar fi întrebat cineva, la început, ce o să fie cel mai greu pentru noi, probabil că aș fi zis vânzarea, ca să pot face bani. Dar nu. Cel mai greu a fost să găsim și să închegăm o echipă. Și nu mi-aș fi imaginat niciodată lucru ăsta. Adică vindeam și eram puși în situația în care nu aveam om să ne producă. Ajungeam în atelier cu comenzile preluate și nu știam cine le va face.

Tocmai de aceea eu am ajuns efectiv să lucrez în producție și tot ce iese din atelier eu știu să le fac. Persoana care s-a specializat pe ceea ce facem noi și care a învățat mai departe de la colegii care au tot venit, am ajuns să fiu eu, care n-aveam nicio treabă cu asta. 

Adică acasă nu făcusem dulciuri, nici nu eram în povestea aia în care am rămas să cresc copilul și mi-am descoperit nu știu ce super abilități de mega-cofetăreasă am… nu. Eu pur și simplu am fost constrânsă și pusă în situația în care mă întrebam ce fac mai departe. Învăț și fac, căci n-am încotro. Și practic în felul ăsta am mers pe partea cu personalul.

Ideea este că, de-a lungul timpului, în cei trei ani inclusiv, am angajat chiar și persoane cu experiență de 10-15 ani în cofetărie, care lucraseră în cofetării cu renume la noi, dar care nu au putut face față la ceea ce făceam noi. Avem un anumit specific – noi facem totul proaspăt, cu totul de la zero, nu folosim semipreparate – mulți cofetari sunt obișnuiți să amestece niște chestii din care să iasă o cremă, să nu lucreze un produs cap-coadă. O persoană cu foarte mulți ani în spate ar trebui să treacă deja prin toate etapele, ori ei ajungeau doar să pună un blat și să facă tortul.

La noi nu, la noi se face de la zero totul, lucrăm pe comandă totul.

La început nu știam să ne previzionăm foarte clar ce produse facem, să ne putem pregăti. Practic, veneai dimineața la lucru și vedeai că ai de făcut 12 tipuri de prăjituri și că trebuie să te încadrezi în opt ore… Cine venea deja obișnuit cu un stil de lucru, nu găsea ceva cu care să fie obișnuit. Și asta a fost foarte greu pentru o persoană cu experiență. 

Tocmai de aceea, după ce am avut experiența cu câteva persoane de genul acesta și mi-am dat seama că nu reușesc să se coreleze cu ceea ce facem noi, din momentul acela am angajat doar începători – persoane care sunt pasionate și care își doresc să învețe. 

În momentul de față echipa noastră este formată din patru fete care au venit ca începătoare, inclusiv cofetara noastră șefă a venit pe poziția de începătoare. Era pasionată, știa, mai experimentase acasă, dar nu lucrase efectiv într-o cofetărie. Am lucrat împreună, cot la cot, iar acum este cofetarul nostru șef, ea scoate absolut toate produsele și se descurcă super bine.

Revenind la partea financiară, în ce v-ați concentrat să investiți, după prima etapă la care ați ajuns la un break even?

Am continuat să facem toate achizițiile ce ne-au fost necesare, în funcție de momentul în care eram, dar fără să cheltuim prea mulți bani. Adică încă de la început, din prima vară am achiziționat o mașină frigorifică, pentru că am realizat că trebuie să ne concentrăm pe livrare, iar pentru asta trebuia să avem cu ce să transportăm.

Apoi a fost și zona de online, ca lucrurile să meargă cât mai bine. De aceea pe noi pandemia nu ne-a lovit atât de rău – pentru că inițial noi asta făceam – livrări, aveam deja dezvoltată partea de shop online, livrarea proprie, aspecte pe care ceilalți abia după pandemie și le-au pus la punct.

Dezvoltarea online ne-a ajutat foarte mult. 

Cum îți faci planul financiar, dacă poți intra puțin în detaliu aici? Pe câți ani, care sunt țintele pe care le urmărești?

Momentan, din cauza pandemiei suntem un pic rezervați. Pe termen lung obiectivele noastre sunt foarte clare, știm încotro vrem să ne îndreptăm, dar ne este un pic teamă să intrăm acum în ele, să demarăm.

Prin urmare suntem deocamdată atenți la ceea ce facem pe termen scurt, încercând să urmărim și să ne dăm seama care este evoluția și încotro ne îndreptăm. Anul acesta a fost primul an în care am deschis noua locație, și a fost în continuă creștere. Previziunile făcute inițial au fost deja depășite, acum am făcut alte previziuni, să vedem dacă le atingem.

Prin urmare, eu în momentul de față planific cam de la 3 în 3 luni, în funcție de evoluție. Îmi este greu să planific pe termen lung. Dacă mă întrebi, cred că este o muncă pe care aș face-o degeaba și prin urmare, planificarea o fac din aproape în aproape, până își revine piața.

Cât de mult te-a obsedat chestia cu produsul?

Produsul este clar elementul central al businessului, am anumite principii la care nu voi renunța niciodată, iar asta presupune ca inclusiv calitatea produselor să nu se schimbe. Pentru că asta se poate întâmpla în business-urile mari, ca anumite schimbări să se facă fix pe elementul cel mai important – produsul. Și prin urmare, la produse nu vom mai umbla niciodată, din momentul în care a ajuns la acel nivel în care diferențierea lui e clară și clientul o simte.

În plus, eu merg foarte mult pe diversitate și pe ideea de all around the sweet world în sensul că nu vei găsi la noi produse de genul savarine și amandine, însă vei găsi produse din toată lumea, venind din pasiunea mea de a călători și gândindu-mă tot așa, la clienții noștri care călătoresc, și ce au gustat afară, și-ar dori să guste și acasă. De aceea noi mergem foarte mult pe sortimente cât mai variate și din lumea întreagă.

Și tot legat de produse, nu îmi place să văd în vitrină produse a la long. Vreau să văd mereu ceva nou. E și un fel de educare a gusturilor publicului.

Ce ați învățat din punct de vedere financiar în privința taxelor și impozitelor?

Noi suntem un business safe, avem și niște principii solide după care ne ghidăm și care ne ajută foarte mult în tot ceea ce am făcut, prin urmare reușim să fim cu toate taxele plătite, pe principiul că dacă așa trebuie, așa trebuie. E un business deschis în România, prin urmare ne conformăm legilor ei și îi dăm bătaie. N-avem ce să facem decât să tragem.

Ce ați face diferit acum, pe partea de business?

În primul rând, partea de dezvoltare. Adică locația asta pentru care am reușit să ne facem curaj să o deschidem acum un an, dacă ar fi să o facem diferit, ar fi să ne-o deschidem mult mai devreme.

Însă totodată având în vedere că banii investiți pentru deschiderea locației sunt tot din credit, nu știu în ce măsură firma ar fi fost la acel moment tot atât de conformă pentru credit cum a fost acum. Dar dacă n-ar fi fost credit, probabil că i-am fi obținut printr-un investitor, dar asta aș fi făcut clar dinainte, și dezvoltat.

La un moment dat, în primii 3 ani noi pur și simplu nu am mai văzut nimic în exterior, ci pur și simplu veneam dimineața, vedeam care-i mersul și mergeau rotițele așa, singure, dar pe același trend. Nu exista un pas următor. Spuneam noi, și eu și Marius, că vedeam doar grăunțele de lângă noi. Timp de 3 ani n-am mai putut vedea nimic altceva dincolo de noi fiindcă eram prinși efectiv în partea operațională – eu eram pe producție, Marius era pe zona de administrativ.

Deci da, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș merge pe partea de dezvoltare mult mai rapid.

În ce privește shop-ul propriu-zis, interacțiunea fizică cu oamenii ne-a ajutat să vedem exact profilul clientului – de exemplu acum, cunoscându-ne acum clienții, ne-am putut da seama că poate nu Piața Victoriei a fost cea mai bună alegere, dar va fi probabil locația numărul 2 care se va potrivi și mai bine cu segmentul nostru de clienți.

Care este cea mai bună lecție pe zona de management financiar pe cont propriu?

Pe scurt, să nu ții banii-n bancă. Adică, în momentul în care simți că ai cash-flow-ul sub control, restul pe care-l ai, investește-l și dezvoltă. Noi asta am greșit – că eram bine, aveam banii în bancă și eram cât de cât acoperiți, de teamă să nu pățim ceva… nu ne-am aruncat.

Și bineînțeles, să nu-ți scape nici un moment din mână partea financiară. Lună de lună să știi exact unde te afli, ce ți se întâmplă. În cazul nostru, pe ce zonă au crescut vânzările, ce produse se vând mai bine, ce produse nu sunt profitabile – ca să nu consumi inutil efort, timp, materie primă; ce produse care, chiar dacă nu se vând foarte bine, îți pot aduce alte avantaje, practic ai nevoie de o analiză continuă, nu să lași lucrurile să meargă singure de capul lor și o dată la 5-6 luni să te uiți să vezi ce se mai întâmplă.

Cel puțin la început, trebuie să știi absolut tot ce se întâmplă. Practic noi asta am făcut și eu cu Marius am ajuns să ne cunoaștem fiecare părticică al business-ului – de la producție până la financiar, toate sunt sub controlul nostru. Iar asta cred că ne-a ajutat foarte mult, până la un anumit punct.

Împarte aperitivul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Mai multe aperitive financiare